Păpădie

Nu mai răsună-n suflet nici un cânt,

Doar în cuget, a mai rămas un gând,

Eu sunt ca o păpădie ...

Sunt scuturat de vânt.

 

Ce am avut, ce am mai strâns,

Necazuri, bucurii, virtute și păcate,

Din ce m-am râs, cu ce am plâns,

Am împărțit la toți, m-am împărțit cu toate.

 

Fără vri-un țel, fără speranță,

La început de toamnă, cu suflet gol,

Săturat de fală, fățărnicie și aroganță,

Zbor parcă spre cer... și cad la sol. 

Covid

Iar un gând acum pătrunde, 

Universul ne răspunde.

N-are revers Terrei roată,

Pentru fapte - ai răsplată. 

Cu invidie și ură,

Ne-am bătut joc de natură. 

Și poți să urli, și poți să strigi, 

Ce-ai semănat, aceia strângi.  

Lume

Într-o lume disperată,
trăind cu soarta împăcat,
cu onoarea mea pătată,
sunt şi sclav şi împărat.

Nici oaspete nu sunt în propria mea casă

Nici oaspete nu sunt în propria mea casă,

n-am unde trage, nici trăi

n-am unde sta mai mult la masă,

Tot ce mai pot, mai pot munci.

Vreau slobozie, vreau acasă

Ma simt un cal nenorocit,

Stăpânul vitreg nu ma lasă,

Că știe el, mai pot munci.

Căldura verii ma usucă,

Chiar simt dorința de-a muri

Ținut legat sunt de o nucă,

Stăpânul spune: mai poți munci.

Micuței

Eu ce iubesc, e prea departe,

Dar ași putea s-o simt în orice zi,

Dar din pacate doar nebunii

Atât departe pot iubi

Am fost prea bun, dar cât de straniu,

Când suntem buni, suntem respinși,

Atunci, când arătăm o slăbiciune,

Suntem iubiți, dar suntem și învinși!

Doar genii sau nebunii,

De la distanță pot iubi.

De-ai înțelege ce e distanța.

O altă zi astăzi va fi.

Cobori din vise pe pământ

Cobori din vise pe pământ,

În viață tristă zi de zi,

Nu este greu să fii iubit,

Cu mult mai greu să poți iubi.

privind în întuneric

Cu ochi deschişi privind în întuneric,

Oricât de mult nu ne-ncordăm,

Nu vom vedea, ce la lumina zilei,

Nici nu dorim să observăm.

Îmi eşti aproape

Oare cum să facem noi

să ne sărutam in zori,

să alergăm, ca doi copii,

primavara prin campii.

Ca în orice dimineaţă,

să te găsesc la mine-n brată,

să te strâng la pieptul meu,

alături vreau să-ţi fiu mereu.

Într-o zi va fi tot bine,

trebuie să ştii de mine:

Îmi eşti aproape şi departe

eşti al vieţii mele parte.

Tata

Cât de adânc e întunerec

Al iernei rece, fără nea.

Atât de-amară-mi este viaţa,

Şi atât de trist e-n casa ta.

Tu ai plecat la altă casă.

Privesc la tristul tău mormânt,

Şi înţeleg, acum sunt singur.

Într-adevăr sunt singur pe pământ.

Lirica din noi

Încercând să astupe adevărul vieţii,
peniţa smulsă din noroi,
vopsind cu ploi şi griul ceţii
vrea să ascundă lirica din noi.

De multe ori murim

Trăim o dată.
Dar de mai multe ori murim.
De parcă înviem ... şi iată,
Urâm, uităm şi iar iubim.

Zbucium

Eu nu mai sunt de altădată,
Ba zbuciumat, ba credincios.
Trecutul meu - e doar o pată,
Ce l-am trăit fără folos.
Mai multe aşi schimba în viaţă
Dar de-aş putea s-o mai trăiesc,
Vă spun văzând şi moartea-n faţă,
Exact aşa am să greşesc.

sensul vieţii

Să nu cauţi sensul vieţii
Căci îl cauţi în zadar
Şi pe drumul disperării,
Vei ajunge la pahar

Sunt viu

Ceva citesc,
Ceva mai scriu,
Deci, încă cuget,
Deci, încă-s viu. 

Așteptare

Stau singur şi privesc în zare,
Când tu, vei coborî în depărtare,
E grea şi dulce aşteptare.

Se scurge timpul aşteptând.
Îmi cântă inima un cânt,
Cu mine eşti mereu în gând.

Alături eşti, sau eşti departe,
La mine-n suflet tu ai parte.
Şi nimeni nu ne va desparte.

Ziua cu soare, noaptea cu lună,
În ceruri dragostea cunună.
Mereu vom fi noi împreună.

SCRISOARE DE ADIO

Nu vreau să ma trezesc,

Fără speranţă într-o zi.

Deci, tuturor va spun adio,

Nu mai contează ce va fi.

Eu nu mai pot să fac teatru,

În piesa care nici nu am scris,

Viaţa-mi plină de prostie!

Ea doar pare că e un vis.

Va scriu acum, nu ştiu ce va fi mâine.

Va scriu acum, pentru ultima dată scriu,

Va scriu acum, ştiu ce ma aşteaptă mâine,

Va scriu acum, că mâine poate nu sunt viu.

Rătăciți prin univers

Am încurcat timpul şi locul,

Ne-am rătăcit prin univers,

Al dragostei se stinge focul,

Ca viaţa-mi arde ultimul meu vers. 

Scrum

De la început şi până-n ultimul meu drum,

Cu-n suflet mort în trupul viu,

Tot m-a grăbesc ceva să scriu,

Iar tot ce scriu, prefac în scrum.

IUBITO BUNĂ DIMINEAŢĂ!

Răsare soarele în zori,

Cântă pasarea în nori,

Eu îţi doresc, ca tu,

Ca ea, să zbori prin viaţă,

Iubito, bună dimineaţă!

Îţi mai doresc a mea iubire,

Tu să zâmbeşti de fericire,

Iar zâmbetul,

Să nu-ţi coboară de pe faţă,

Iubito, bună dimineaţă!

Să ştii, la bine şi la greu,

Alături eu voi fi mereu.

Şi fie soare,

Îţi voi şopti fie şi ceaţă:

Iubito, bună dimineaţă!

Sunt fericit

Sunt fericit ca niciodată,

Ca niciodată azi iubesc,

Alături vreau să fiu cu tine

Atâta timp cât mai trăiesc.

Tot ce e-n jur nu mai contează,

Contează doar iubirea mea,

Cum te iubesc acum pe tine,

Nu am iubit pe nimenea.  

Iubita mea, păpuşă mică,

Cu tine fie ce a fi,

Şi doar de una-mi este frică,

Că te voi pierde într-o zi.

IUBEŞTE – MĂ, ATÂT ÎTI CER

Să-ţi spun şi-n zi, şi-n noapte,

Şi-n glasul tare, şi în şoapte,

Că doar cu tine, a mea iubire,

Eu, am aflat ce-i fericire. 

Iubito, vreau să-ţi spun,

Că la nimic nu te impun,

Că mă iubeşti, la asta sper,

Mai mult nimica nu îţi cer.

Poate par că-s răzvrătit,

Dar, eu, tot timpul te-am iubit,

Şi-ţi demonstrez aşa cum pot,

Că pentru mine tu eşti tot.

Iubito, vreau să-ţi spun,

Că la nimic nu te impun,

Că mă iubeşti, la asta sper,

Mai mult nimica nu îţi cer.

Va trece zi, a doua, lună,

Eu ştiu, vom fi noi împreună.

Eu ştiu, noi fericiţi vom fi,

Când timpul cela va veni,

Şi noi ca ieri ne vom iubi
În orice noapte, în orice zi.

MUZEI MELE

Motto:

Atât timp cât mai sunt viu.

De tine alături vreau să fiu.

Nu înţeleg ce ai făcut cu mine,

Eu mă gândesc numai la tine.

Eu doar la tine mă gândesc mereu.

Îmi este dor de zâmbet tău,

Îmi este dor de ochii tăi ,

Ce strălucesc când îi văd pe ai mei.

De părul tău îmi este dor,

O Doamne vină-mi în ajutor.

O Doamne fă aşa,

Ca ea să fie doar a mea.

*** *** ***

Nu am simţit aşa ceva de când trăiesc,

Nu mă gândeam de un copil să mă îndrăgostesc.

Nu mă gândeam să fiu atât de slab,

Nu mă gândeam că dragostea te face rab.

Nici nu credeam că dragostea există,

Iar când iubeşti eşti cel mai fericit în lumea asta tristă.

*** *** ***

Eu doar la tine mă gândesc,

Eu te iubesc, înnebunesc.

Înnebunesc că te iubesc,

Că doar la tine mă gândesc.

Înnebunesc că nu mai pot fără de tine,

C-ă mi fierbe sângele în vine.

Să strig, să url îmi vine,

Căci nu mai pot fără de tine.

La răscruce.

Ajungând la răscruce

Stau singur  şi mă uit în zare:

Analizând durerile trecutului ,

Şi sensul vieţii viitoare.

Mă duce inima înainte

Vrea ca să uit de toate,

Dar nu mi-a ajunge minte

Să uit de cele bune şi păcate.

Ce las în urmă pentru voi,

Ce pot lua cu mine?...

Nu-mi pasă mai mult de nimic,

Ar trebui să plec,  aşa va fi mai bine.

Din dreapta mea e o mănăstire

Eu ma-şi porni pe aceasta cale,

Un pas spre ea ar însemna

Sfîrşitul vieţii mele sociale.

Ori unde eu nu mai afla,

Acest gînd tot timpul mă apasă,

Mă simt străin oriunde...

Chiar şi atunci când sunt acasă.

S-o iau poate la stînga...

Visam de mic să fiu un luptător

Mă îndrept spre cale de război,

Cu nici un gînd la  viitor.

Sau mort ma voi aduce în cavou,

Sau în aur voi veni...

Doar pentru unii eu voi fi erou,

Iar pentru alţii ucigaşi voi fi.

La dreapta, în stînga sau înainte.

Şi chiar de mă întoarc eu inapoi

Pe tot locul văd tot una:

Mănăstiri, restigniri, război.

Ajungînd la răscruce

Stau singuir  şi mă uit în zare:

Analizînd durerile trecutului ,

Şi sensul vieţii viitoare.

Stau singur, mă gîndesc

Îmi aduc aminte, iar gândesc,

Şi înţeleg nimic nu are sens

Să mor, sau să trăiesc

POIEZIELE TOAMNEI

Toamna târzie

Toamna târzie...plouă,

A treia zi tot plouă.

Un frig nebun patrunde-n casă

Înnebunesc de frig,

Iar ploaia nu se lasă.

Toamna târzie...plouă,

Aud cum plouă,

A treia zi aud...

E ud pământul, eu sunt ud,

Şi cerul este ud.

Toamna târzie...plouă,

Aud cum plouă,

Un frig nebun patrunde-n casă

E ud pământul, eu sunt ud,

Iar ploaia nu se lasă.

TOAMNA PLEACĂ

Îşi trece timpul toamna aurie,

Camara sufletului meu pustie.

Pustii şi ochii mei,

Să le deschid mi-e greu,

Eu, nu mai vreau să mor,

Nici să trăiesc nu vreu!

TOAMNA

.... Toamna... aurie.

E  vânt şi soare,

Mai bine zis e soare şi e vânt,

Care nemilostiv la fel ca soarta,

Coboară frunze pe pământ.

Copaci cu frunze aurii,

Acum sânt goi,

A fost cândva frumoasă toamna,

Acum e plină de noroi.

OAMENI BOLNAVI

PRIMILE IMPRESII

O gloată se-ntinde

În uşe întrând,

Cu feţe flămânde,

Cu mâini tremurând .

Pentru o felie de pâine,

Iţi sare-n gât

Fără speranţe în mâine

Trăiesc pe pământ.

UMBRE

Umbre văd şi nu văd oameni,

Umbre doar m-a urmăresc,

Simt şi eu, că sunt o umbră,

Eu sunt viu, dar nu trăiesc.

ULTIMA ZI

Ce diferenţă între azi şi mâine?

Pentru speranţe unui om bolnav?

Cel care ieri ducea viaţă de câine,

Care-i bolnav, dar nu atât de grav.

Cu drag eu, m-a despart de aceasta casă,

Puţin regret pentru cei rămaşi aici.

Mâine eu, voi fi acasă...

În lume unde oameni sunt furnici.

DOAR UN JOC DE CUVINTE?

Astăzi… Mâine… Emoţii.

Director… Şomer… Proporţii.

Violenţă... Durere... Speranţă.

Bogătaşi...Golani... Toleranţă.

Curele rupte, Vine tăiete,

Plăcere nebună, Scrisori pe perete.

FRIGUL ŞI TACEREA

TACEREA

Stau, ascult, aştept, admir

… tăcere

Aud cum inima în piept se sbate.

Mai mult nimic. Durere.

Nu răbd. Răcnesc.

… din nou tăcere.

O simt şi inebunesc.

…  durere.

Reamintesc plăcerea,

Ce-mi aducea tăcerea.

Ce simt acum?

… durerea.

Mi-e frig...

Mi-e frig...

Simt cum sufletul îngheaţă,

Ochii tăi acoperiţi de ciaţă

Pustii...

În ochii tăi nu văd nimic,

Pustii sânt ochii tăi

Pustii. Şi fără semn de viaţă

Mi-e frig

Mai stau

Cerul noros,

Zăpadă topită

Viaţă stupidă,

Mă îndreaptă în drum.

- Mai stai

Cineva mă strigă.

Mai stau

Să mai trag un fum.

Cerul e gri,

Cerul e gri,

Pământul e nins,

E gol în pahar,

Lumina s-a stâns.

SINGURATATEA

LASAŢI-MĂ

Nu cred mai mult pe nimeni,

Nici nu mai cer nimic.

Nu mă-ţi lăsat să mor,

Lăsa-ţi mă să mai visez un pic.

Cu ce trăiam. Tot ce iubeam.

Aproape tot, acum urăsc.

Nu mă-ţi lăsat să mor,

Lăsaţi-mă dar să trăiesc!

SINGUR

Sunt singur, singur între oameni,

Între ai mei, între străini.

Sunt păcătos în văzul lumii,

Şi a cei creştini, şi a cei păgâni.

Ce urmă las eu, după mine?

Ce am lăsat până acum?

Ce v-am lăsat ca amintire?

Ce pot lua în ultimul meu drum?

Tot cuget, dar nu găsesc răspunsul,

Poate, nu vreau ca să-l găsesc,

Lăsaţi-mă vă rog în pace

Nu vreau să mor, dar nici nu vreau să mai trăiesc.

EU, PLEC ŞI TOT RĂMÂN

Eu, nu mai văd nimic frumos,

Nu pot iubi! Înebunesc!

Nici nu doresc sa vad pe nimeni,

Nu înţeleg, de ce trăiesc?

Am încercat să plec,

Dar…cineva ma ţine.

Anii , zi de zi tot trec…

Nimeni. Lângă mine.

PĂHARUL VIEŢII E DEJA PUSTIU

Scrisori de dragoste eu nu mai scriu,

Nici versuri muzei dedicate,

Eu tot m-a mir, cum-de sunt viu

În viaţa plină de păcate.

Păharul vieţii e deja pustiu,

Doar a rămas numai durere,

Eu tot m-a mir, cum-de sunt viu

Căci să trăiesc nu am putere.

Păharul vieţii e deja pustiu,

Cât am trăit, am încercat de toate

Eu tot m-a mir, cum-de sunt viu

În viaţa plină de păcate.

CE SUNT ACUM?

Ce sunt acum?

Tot m-a întreb...

Iar viaţa trece.

Privirea mea devine tot mai rece.

Doar durere simt,

Şi doar aduc durere,

Durere ce nu trece.

Şi nici nu sper ca ea să plece.

Ce voi fi mâine?

Tot m-a întreb...

Iar viaţa trece.

Şi doar durere simt, durere ce nu trece.

Sunt singur vinovat

Săturat sunt de spital,

Văd lumea ca prin ceaţă.

Pătrunde-n cap un gând fatal.

M-am săturat de viaţă!

Nici nu plâng, şi nici nu râd,

Nu url, nu muşc, nu bat,

În toate ce sau întâmplat cu mine,

Sunt singur vinovat!